Luând în calcul nivelul colesterolului, tensiunea arterială și alți indicatori specifici, cu ajutorul evaluării unui medic specialist și al tabelului realizat de Societatea Europeană de Cardiologie, îți poți afla riscul de infarct în următorii 10 ani sau de îmbolnăvire cardiovasculară și vârsta vaselor de sânge.

Afecțiunile cardiovasculare sunt principala cauză de deces din țara noastră (circa 65% dintre cauzele de mortalitate) iar ceea ce este cel mai îngrijorător este scăderea, în ultimii 20 de ani, a vârstei la care se produce infarctul miocardic. Modificarea stilului de viaţă este foarte importantă în prevenirea bolii coronariane ischemice. Practic, majoritatea factorilor de risc cardiovascular se pot ameliora prin măsuri simple, dar susținute”, afirmă dr. Alexandra Ioana Vasile, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și CardioClinic din București. „Se poate calcula scorul de risc global ESC – HeartScore elaborat de European Society of Cardiology (stabilește riscul de deces prin boala cardiovasculară în următorii 10 ani), riscul relativ (adică comparativ cu o persoană de aceeași vârstă care nu suferă de risc cardiovascular), vârsta vaselor sangvine și elabora un plan de acțiuni pentru reducerea riscului cardiovascular”.

 

Noul serviciu de evaluare cardiovasculară și prevenție este pus la dispoziție de CardioClinic, singurul laborator privat de ecocardiografie din România acreditat de Societatea Europeană de Cardiologie – Asociația Europeană de Imagistică Cardiacă. Echipa medicală este formată din medici primari cardiologi sau cu alte specialități cu o bogată cazuistică și peste 15 ani de experiență în spitale universitare renumite din București: Institutul Național de Boli Cardiovasculare Prof. CC Iliescu-Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Colțea.

Dacă în anii `90, infarctul miocardic apărea, de obicei, după 45 de ani, în prezent el se produce chiar și la 25 de ani. În aceste condiții, prevenția are un rol important iar un examen cardiologic este cu atât mai necesar pentru a descoperi eventualele riscuri, care țin atât de stilul de viață dar și de istoricul familial.

În ultimii 25 de ani, vârsta de producere a unui infarct miocardic a scăzut de la 45 la 25 de ani.

Conform previziunilor OMS, boala coronariană va rămâne principala cauză de deces în următorii ani, ea reprezentând 12,2% din mortatitalitea generală, înaintea celor provocate de cancer, accidente rutiere, HIV/SIDA sau bolile hepatice.

Principala cauză de îmbolnăvire este reprezentată de afectarea stratului interior al arterelor coronare, legată de anumiţi factori de risc, cum sunt fumatul, tensiunea arterială ridicată, diabetul, nivelul ridicat al colesterolului, obezitatea şi alţi factori incluzând sexul, etnia şi istoricul familial de boală coronariană.

citeste mai mult pe 24life.ro

Citeste si ” Secretele inimii ”

 

No Fields Found.
Ai nevoie de asistenta?
Apeleaza la consultantii nostri specializati

Ultimele articole...

  De multe ori auzim ca a facut cineva infarct, cu consecinte severe, “om sanatos, zdravan, inca tanar”, subintelegandu-se ca aparitia acestei boli
Citeste continuarea
  Nu demult, am avut un pacient in clinica ce suferise un infarct miocardic, caruia, din fericire, i-a supravietuit (o sa-l numim dl. M). Era la serviciu,
Citeste continuarea
  In fiecare an, cu prilejul marilor Sarbatori, care se “petrec la masa, in familie si cu prietenii” vedem cam aceleasi stiri la televizor. Cati
Citeste continuarea
Cum reacționăm la simptomul picioarele umflate? „Ne amintim de pacientul tânăr care a sosit cu o durere la un picior. Piciorul era umflat și îl
Citeste continuarea