Boala Buerger

 

 

Boala Buerger sau trombangeita obliterantă – Cum apare și se tratează o boală care predomină la tineri?

Afecțiunile cardiovasculare au început să apară din ce în ce mai des la persoanele tinere, multe dintre ele fiind diagnosticate cu diverse boli încă din tinerețe, chiar și la vârsta de 20 de ani. Iar Boala Buerger sau trombangeita obliterantă este una dintre ele. La baza apariției sale stau mai mulți factori, iar stilul de viață dezordonat împreuna cu fumatul sunt printre cei mai des întâlniți.

Trombangeita obliterantă este o boală inflamatorie a arterelor mici și medii, însă ea poate afecta și venele superficiale. Chiar dacă nu pare o afecțiune serioasă, ea poate duce la ischemie distală a extremităților si tromboflebită superficială.

Pentru că aceasta predomină la tineri, mulți părinți vor să știe și dacă Buerger este o boală care poate apărea la copii. Pentru că fumatul este principala cauză a apariției sale, aceasta se poate instala doar în mod excepțional la minori, în cazul defectelor congenitale, de exemplu.

Ce simptome dă trombangeita obliterantă și cum se poate trata aceasta, dar mai ales de ce învestigatii medicale este nevoie pentru vindecare? Află din articolul de mai jos.

 

 

1. Boala Buerger – ce este trombangeita obliterantă?

Boala Buerger sau Winiwarter-Buerger, adesea numită simplu Burger în lumea medicală, este o afecțiune rară a arterelor și a venelor mici și medii care se inflamează și sunt blocate de cheaguri de sânge, denumite și trombi. Înfundarea acestora poate duce la probleme mult mai severe atunci când pacienții nu se tratează, putând lăsa loc instalării infecțiilor și chiar gangrenei în stadii avansate.

La început, trombangeita obliterantă se manifestă la mâini și picioare, însă aceasta poate afecta arii extinse ale membrelor.

Bărbații sunt cei mai afectați de această afecțiune care este strâns legată de fumat, acest lucru neînsemnând însă că femeile sunt ferite în totalitate. Studiile arată și că boala Buerger apare mai frecvent la persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 45 ani, acolo unde incidența celor care merg la controale la cardiologie pentru consultații de rutină este încă foarte mică.

Chiar dacă venele sparte pot părea inofensive, acestea pot afecta destul de serios sănătatea oricărui om, astfel că un set de analize obișnuite și o consultație la un medic specialist te poate liniști sau te poate diagnostica la timp, astfel încât să primești tratamentul corespunzător care nu doar că îți va ameliora sau trata complet afecțiunile cardiovasculare, dar cel mai important poate preveni apariția altor boli conexe.

Chiar dacă trombangeita obliterantă are ca principală cauză a apariției fumatul, aceasta se poate manifesta și în alte condiții, așadar este recomandat ca cel puțin odată pe an dacă știi că ai o inimă sănătoasă să te asiguri că rămâne așa prin controale de rutină.

 

1.1. Trombangeita obliterantă și cauzele apariției sale

Cauza apariției trombangeitei obliterante rămâne necunoscută, chiar dacă fumatul, un factor important al inflamației și vasoconstricției, este adesea considerat principalul responsabil pentru instalarea sa. De asemenea, există și persoane care sunt predispuse genetic la apariția sa, de aceea părinții care observa mici vase de sânge sparte la nivelul membrelor celor mici se întreabă dacă boala Buerger apare la copii, mai ales dacă unul dintre ei are anumite afecțiuni de ordin cardiologic.

Boala Buerger se manifesta prin inflamarea arterelor distale ale mâinilor și picioarelor la care fluxul de sânge este redus și care nu mai primesc oxigenul necesar. Trombangeita obliterantă are un caracter episodic, ceea ce poate duce la întârzierea diagnosticării sale. Astfel, dacă anumiți factori care o înrăutățesc sunt scoși din rutina pacientului, ameliorările pot apărea la scurt timp, iar durata lor se poate întinde de la câteva zile până la câteva luni, ceea ce poate duce la agravarea sa atunci când nu este tratată. Iar odată ajunsă în stadii avansate de ischemie, poate apărea necroza țesuturilor.

Pentru a trata boala Buerger, însă, mai întâi trebuie să îți dai seama dacă ai simptomele care să îți indice că suferi de trombangeită obliterantă. Iar acestea ar trebui să te trimită la doctor cât mai rapid.

 

1.2. Boala Buerger simptome

Principalele simptome ale bolii Buerger constau în durerea apărută în repaus la început, însă pe parcurs ce afecțiunea evoluează pot apărea și ulcerațiile pielii picioarelor și a mâinilor. Pe lângă acestea:

  • inflamarea venelor de suprafață după formarea unui cheag de sânge este una dintre cele mai importante simptome ale trombangeitei obliterante;
  • durerea la nivelul gambei în mers este unul dintre cele mai clare simptome ale bolii Buerger;
  • albirea degetelor de la mâini și de la picioare la frig;
  • amorțeala membrelor inferioare și superioare.

Insuficiența arterială este diagnosticată doar de către medicul specialist, mai ales că aceasta poate fi cauzată și de alte boli cardiovasculare. Cu toate acestea, în urma cercetărilor s-a creat și un portret al pacientului care este adesea diagnosticat cu trombangeita obliterantă. Mai precis:

  • pacienții au adesea sub 40 de ani, sunt bărbați și sunt fumători;
  • cu toate acestea, 5% dintre cei diagnosticați cu boala Buerger sunt femei.

Alți factori de risc în afara fumatului mai sunt și nivelul crescut al colesterolului, diabetul și hipertensiunea arterială. Acesta este principalul motiv pentru care un set de analize anuale sau oricând nu te simți bine este necesar. Din el pot reieși informații importante care ajută la diagnosticarea diferitelor afecțiuni, inclusiv a celor cardiovasculare, contrar opiniei că doar electrocardiograma este concludentă pentru a ști dacă este ceva în neregulă cu inima ta.

Pentru trombangeita obliterantă se poate primi tratament de la medicul cardiolog în urma testelor efectuate în cabinetul acestuia, însă și a unor analize de sânge.

Pentru că nu există nicio analiză specifică pentru stabilirea sa, în boala Buerger se pune adesea un diagnostic diferențial. Acest lucru înseamnă că se vor compara semnele și simptomele prezentate de pacient cu semnele și simptomele asemănătoare ale altor afecțiuni.

 

2. Trombangeita obliterantă și tratamentul său

Trombangeita obliterantă Buerger este o afecțiune care apare cu precădere la persoanele care fumează, mai ales la cele tinere, așadar tratamentul acesteia se va baza în primul rând pe renunțarea la acest obicei.

Deoarece poate fi confundată și cu alte boli, cum ar fi ateroscleroza, este necesar ca până la tratament aceasta să fie diagnosticată, iar în acest sens se vor face mai multe analize, printre care cele de sânge, dar și altele specifice ramurii cardiologiei pentru a elimina suspiciunea altor afecțiuni.

Boala Buerger are ca principale cauze ale apariției un stil de viață nesănătos și obiceiuri nocive precum fumatul, însă aceasta se poate declanșa și pe fondul unor malformații congenitale, astfel că va fi nevoie de mai multe tipuri de analize pentru stabilirea corecta a afecțiunii. De aceea se apelează și la diagnosticul diferențial.

Nu există un tratament specific pentru boala Buerger, pacientul trebuind să renunțe la fumat pentru ameliorarea simptomelor.

 

2.1. Boala Buerger – cum se diagnostichează?

Pentru a pune un diagnostic corect în cazul trombangeitei obliterante, se vor efectua mai multe analize de sânge, însă și teste specifice de cardiologie. Printre acestea, o ecocardiografie Doppler și un EKG de repaus sunt printre cele mai comune.

În cazul în care există suspiciuni ale altei afecțiuni, se poate efectua un EKG de efort pentru a elimina posibilitatea altor boli. În anumite cazuri, se poate realiza și o angiografie ale altor parți ale corpului, deoarece sunt si alte afecțiuni care afectează vasele de sânge. În acest fel se va stabili cursul tratamentului care trebuie urmat de pacient.

De asemenea, testul Allen care are rolul de a evidenția blocarea arterelor distale ale brațelor este unul dintre cele mai relevante în diagnosticarea trombangeitei obliterante Buerger. Acesta este simplu și presupune câțiva pași:

  • pacientul este rugat să ridice mâinile si să strângă pumnii timp de un minut;
  • în acest timp, medicul va aplica presiune asupra arterelor de la încheieturile mâinilor, blocând fluxul de sânge;
  • în timp ce medicul blochează arterele, pacientul trebuie să deschidă mâinile rapid, permițând evaluarea culorii acestora.

În afara acestui test simplu, diagnosticarea devine mai ușoară, însă el nu elimină necesitatea efectuării investigațiilor menționate mai sus, precum ecocardiografia sau electrocardiograma.

Una dintre cele mai sigure căi pentru a determina dacă o persoană are boala Buerger este diagnosticul diferențial. Acesta presupune compararea simptomelor pacientului cu diverse afecțiuni, excluzându-le pe rând pe cele care nu se încadrează în tiparele descrise de persoana respectivă, în timp ce medicul se bazează și pe anamneza și rezultatele analizelor realizate.

 

2.2. Boala Buerger și diagnosticul diferențial

Pentru a înțelege de ce boala Buerger are nevoie de un diagnostic diferențial, iată cu ce alte afecțiuni poate fi confundată:

  • ateroscleroza;
  • fenomenul Raynaud care are simptome asemănătoare cu ale bolii Buerger, mai precis de degerături și vasospasme ale vaselor mici de sânge de la extremități;
  • endocardita care deși este o infecție a membranei interioare a inimii, poate avea simptome comune cu trombangeita obliterantă;
  • alte tulburări de coagulare ale sângelui.

Astfel, prin comparație se vor elimina rând pe rând fiecare din bolile de mai sus până se ajunge la trombangeita obliterantă. Odată pus diagnosticul, medicul va face recomandările necesare, iar cel mai important este renunțatul la fumat.

De asemenea, cardiologul poate prescrie și anumite medicamente, precum vasodilatatoarele, antiagregantele, dar și mineralo-corticoizi în doze foarte mici. Dacă pacientul se confruntă cu pusee, pot fi prescrise și anumite anticoagulante.

O metodă rar utilizată în tratamentul trombangeitei obliterante Winiwarter-Buerger este simpatectomia care presupune secționarea nervului simpatic.

Principala cale de a ameliora simptomele bolii Buerger rămâne însă renunțarea la fumat, deoarece și cea mai mică doză de nicotină poate duce la agravarea acesteia și chiar la amputarea membrelor afectate.

 

3. Trombangeita obliterantă Buerger și de ce apare adesea la persoanele tinere?

Rar se întâmplă ca boala Buerger să apară la copii, însă aceasta este adesea întâlnită la persoane tinere cu vârste de până în 45 de ani, 95% dintre cei tratați până acum fiind fumători. Chiar dacă bărbații erau majoritar diagnosticați cu această afecțiune, în ultimii ani și femeile au început să sufere de ea. Mai recent, se prezintă la medic cu simptome ale trombangeitei obliterante și oameni trecuți de 50 ani. Cu toate acestea, tinerii rămân principalii afectați de ea. De asemenea, aceasta este mai des întâlnită la locuitori din regiuni ale globului precum America de Nord și Asia.

Menținerea unei stări de sănătate în parametri normali pentru a evita apariția bolii Buerger presupune renunțarea la fumat, aceasta fiind și principala cale de ameliorare a simptomelor în cazul celor diagnosticați cu ea.

Unul dintre motivele pentru care boala Buerger apare adesea la tineri este că aceștia confundă simptomele sale cu cele ale unei circulații periferice deficitare, astfel că nu este luată în seamă.

Fumatul cu pauze între perioade va duce la ameliorarea semnelor care întăresc ideea de circulație periferică problematică, astfel că aceștia nu se vor prezenta pentru consultații cardiologice. În același timp, lipsă unei culturi a analizelor medicale uzuale anuale care să ateste starea de sănătate poate duce la depistarea acestei boli cu întârziere.

Cu toate că în ultimii ani bolile cardiovasculare au început să își facă simțită prezența si în rândul persoanelor tinere, multe dintre acestea continuă să ignore semnele date de problemele circulatorii care duc la apariția trombangeitei obliterante. Chiar dacă românii nu se află pe harta care să îi plaseze pe scara cu risc ridicat de apariție a bolii Buerger, trebuie ținut cont și de faptul că aceasta poate apărea si ca urmare a unor defecte congenitale.

Boala Buerger, deși o afecțiune rară, este una dintre principalele consecințe ale fumatului. Ea apare mai frecvent la bărbați și, din păcate, tinerii cu vârste până în 45 de ani sunt cei mai afectați de ea. Cu simptome precum senzația de mâini și picioare umflate și reci, durerea și amorțeala membrelor, aceasta poate fi confundată cu alte afecțiuni, de aceea diagnosticul diferențial este una dintre modalitățile utilizate pentru a o determina. Bineînțeles că analizele medicale și controlul cardiologic sunt printre cele mai importante în descoperirea acesteia.

Tratamentul trombangeitei obliterante constă în primul rând la renunțarea la fumat, însă un medic specialist cardiolog poate prescrie și alte medicamente pentru ameliorarea simptomelor, dar mai ales pentru a nu ajunge la amputația membrelor, care este una dintre cele mai grave consecințe ale acestei afecțiuni.

Sursa foto: Unsplash.com

Referințe:

https://www.sfatulmedicului.ro/Bolile-aortei-si-ale-arterelor/trombangeita-obliterantă-boala-buerger_934#Diagnostic

https://www.healthlîne.com/health/thromboangiitis-obliterans#outlook

https://www.hopkînsvasculitis.org/types-vasculitis/buergers-disease/#diagnosis

https://www.mayoclînic.org/diseases-conditions/buergers-disease/symptoms-causes/syc-20350658

https://newsmed.ro/trombangeita-obliterantă

https://doftoria.ro/trombangeita-obliterantă-boala-buerger/

No Fields Found.
Ai nevoie de asistenta?
Apeleaza la consultantii nostri specializati

Ultimele articole...

  In fiecare an, cu prilejul marilor Sarbatori, care se “petrec la masa, in familie si cu prietenii” vedem cam aceleasi stiri la televizor. Cati
Citeste continuarea
Cum reacționăm la simptomul picioarele umflate? „Ne amintim de pacientul tânăr care a sosit cu o durere la un picior. Piciorul era umflat și îl
Citeste continuarea
  Foarte multe persoane din ce în ce mai tinere se luptă cu problema picioarelor umflate, în special în contextul ritmului agitat al vieții actuale.
Citeste continuarea
Cum să eviți infarctul miocardic și alte evenimente cardiovasculare grave Să ne amintim de cazul domnului care „Nu era chiar sănătos” și să
Citeste continuarea